 |
PROGRAMUL MONDIAL ECO-SCHOOLS
/ ECO-ŞCOALA
|
 |
Participarea unităţilor şcolare la Programul internaţional Eco-Schools reprezintă oportunitatea realizării unor acţiuni instructiv-educative complexe, cu implicarea activă a elevilor, cadrelor didactice, a părinţilor şi cu un ecou important în rândul comunităţii locale.
NIVELUL INTERNATIONAL:
Eco-Schools este un program pentru managementul mediului şi certificarea şcolilor care-l implementează, coordonat la nivel internaţional de Fundaţia de Educaţie pentru Mediul Inconjurător (FEE), ce reuneşte 72 de organizaţii din 63 de ţări, care acţionează la nivel naţional în domeniul educaţiei pentru o dezvoltare durabilă. Dintre acestea, în anul 2011, 50 de ţări au implementat Programul mondial ECO-SCHOOLS. Pe plan mondial, Programul este susţinut de Uniunea Europeană şi UNEP (Programul Naţiunilor Unite pentru Mediu).
Programul Eco-Şcoala a debutat pe mapamond ca program-pilot, în anul 1994, pornind de la necesitatea implicării tinerilor în găsirea de soluţii la provocările impuse de dezvoltarea durabilă la nivel local. Ȋn anul 2011 au participat 37 900 şcoli din lume, din care 12 900 deţin Certificat de Eco-Şcoală şi Steagul Verde. Un număr de peste 11 000 000 de copiii şi tineri, 628 000 de cadre didactice şi 4 000 de autorităţi locale dezvoltă acest program în lumea întreagă.
CRITERII INTERNAŢIONALE CE TREBUIE ÎNDEPLINITE
1. Parcurgerea celor 7 paşi (conform documentaţiei).
2. Elevi implicaţi: activităţi şi iniţiativă.
3. Implementarea cel puţin a unei teme dintre cele propuse de coordonarea internaţională.
4. Legături pe internet cu alte şcoli, pe probleme de mediu.
5. Activităţi desfăşurate în colaborare cu alte unităţi şcolare
6. Parteneriate cu autorităţile locale.
7. Implicare continuă pentru obţinerea unor performanţe de mediu.
TEMELE PROGRAMULUI MONDIAL ECO-SCOALA
Programul solicită acordarea unui interes special uneia dintre următoarele teme, pe parcursul unui an şcolar:
- Water
- Nature and Biodiversity
- Energy
- Global Perspectives
- Healthy Living
- School Grounds
- Transport/ Sustainable Mobility
- Waste/Litter
- Noise
- Local Agenda 21
- Climate Change
|
1. Apa
2. Natura şi Biodiversitatea
3. Energia
4. Perspective globale
5. Viaţă sănătoasă
6. Curtea şcolii
7. Transportul / mobilitate sustenabilă
8. Managementul deşeurilor
9. Zgomotul
10. Agenda Locală 21
11. Schimbările climatice
|
NIVELUL NAŢIONAL
În Romania, Programul Eco-Scoala a debutat în anul 1999 cu doar 5 şcoli pilot, ajungându-se în 2009 la 424 de unităţi şcolare, sub coordonarea Centrului Carpato-Danubian de Geoecologie, în calitate de membru cu drepturi depline al FEE. De-a lungul timpului, circa 600 de unităţi şcolare (grădiniţe, şcoli generale, licee, colegii, grupuri şcolare, şcoli speciale, cluburi sau palate ale copiilor) din România au derulat programul, la finalul anului şcolar 2010/2011 fiind active un număr de 366.
SE IMPUN:
- sprijinul activ al conducerii şcolii şi al autorităţilor locale;
- dorinţa de implicare a elevilor în procesul de luare a deciziilor şi crearea posibilităţilor de a acţiona la orice nivel;
- implicarea activă a corpului didactic;
- dorinţa de a începe şi continua o acţiune cu rezultate pe termen lung;
- un coordonator cu iniţiativă, altruist, energic şi cooperant.
SCHEMA ECO-SCOALA (ETAPE)
- Inregistrarea şcolii în Programul Eco-Şcoala (trebuie să aveţi suportul directorului şcolii şi al altor membri ai corpului didactic). Reînscrierea se face în fiecare an.
- Implementarea programului (având ca obiectiv sprijinirea evoluţiei elevilor de la conştientizarea privind problemele de mediu în cadrul curriculum-ului către acţiunile de mediu în cadrul şcolii şi la nivelul comunităţii locale).
- Evaluarea rezultatelor prin rapoarte anuale către CCDG.
- Aplicarea pentru obţinerea premiului (Steagul Verde) - după 2 ani şcolari încheiaţi de activitate.
- Reînnoirea premiului la fiecare 2 ani.
SUSŢINEREA PROGRAMULUI
Pentru susţinerea programului, CCDG a încheiat parteneriate cu: Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerul Mediului, Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, alte instituţii.
REGULAMENT
Pentru înscrierea în program este necesara parcurgerea urmǎtoarelor etape:
- ÎNSCRIEREA şi REINSCRIEREA – se realizează prin completarea unui formular (în fiecare an), în perioada 15 sept.-30 nov.
- REALIZAREA DOCUMENTAŢIEI (conform schemei impuse). La înscriere se completează documentaţia, care se actualizează şi se trimite la CCDG anual, împreună cu formularul de înscriere/reînscriere. Evaluarea iniţială se face pe baza documentaţiei; este necesar să întruniţi un punctaj de minimum 28 de puncte (din totalul de 41 de puncte) pentru a fi abilitaţi să rulaţi programul în şcoală. Şcolile vor fi înştiinţate cu privire la punctajul obţinut la evaluarea iniţială a documentaţiei în perioada imediat următoare depunerii acesteia. Refacerea documentaţiei se poate realiza în perioada imediat următoare primirii punctajului; cu cât veţi depune documentaţia mai devreme, cu atât mai repede veţi primi evaluarea şi veţi putea aduce eventuale modificări.
- CONTRIBUŢIA ANUALĂ. Acest program presupune o contribuţie minimală anuală care se calculează în funcţie de solicitarea coordonării internaţionale (FEE), având în vedere a el reprezintă un brand internaţional. Aceasta poate fi realizată de unitatea şcolară prin valorificarea deşeurilor (dovedind astfel că realizează un management profitabil al colectării şi valorificării deşeurilor), cu ajutorul sponsorilor, din valorificarea unor obiecte realizate din materiale refolosibile etc. (vezi documentul Cerinţe pentru anul şcolar 2011/2012)
- RAPORTAREA: fiecare şcoală va realiza în perioada 15 iunie-31 iulie un Raport de activitate;- raportul va cuprinde descrierea modului în care cele Şapte “Elemente Esenţiale” ale programului (Comitetul Eco-Şcoala, Analiza problemelor de mediu, Planul de acţiune, Monitorizarea şi evaluarea, Curriculum, Informarea şi implicarea şcolilor şi comunităţii, Codul Eco) au fost implementate în şcoală şi modificările intervenite în descrierea şcolii.
- coordonatorul, cadrele didactice sau elevii şcolii vor posta pe FORUMUL CCDG de pe site-ul www.ccdg.ro , periodic, scurte informari cu privire la acţiunile derulate (cel puţin 3/an şcolar).
- EVALUAREA cuprinde
- evaluarea iniţială (a documentelor). Operatorul Naţional evaluează documentaţia, comunică operatorului din şcoală punctajul obţinut.
si
- evaluarea pentru obţinerea premiului Steagul Verde, care se va realiza pe baza Formularului de evaluare depus la CCDG, iar în cazul în care Comisia consideră că şcoala a atins principalele elemente ale unei Eco-Şcoli, se va realiza evaluarea în şcoală de către Comisia de evaluare, alcătuită din 3 evaluatori (un reprezentant al CCDG, un reprezentant al Inspectoratului Şcolar Judeţean, un reprezentant al Agenţiei pentru Protectia Mediului).
Cererea pentru evaluarea şcolii în vederea obţinerii Steagului Verde şi a Certificatului Eco-Şcoala se face după 2 ani încheiaţi de activitate în program. Cererea se trimite până la data de 15 ian. 2012. După această dată, cererile nu vor mai fi luate în considerare. Evaluările se fac în perioada martie-iunie 2012. Cererea pentru reevaluare se trimite în anul al doilea de activitate, pentru a se asigura continuitatea. În 2012, vor depune cererile de reevaluare unităţile şcolare evaluate în 2010.
Operatorul Naţional înştiinţează în scris şcoala cu privire la rezultatul evaluării.
Înmânarea Steagului are loc în octombrie 2012, la Seminarul Naţional CCDG.
Obţinerea Steagului Verde asigură titlul de Eco-Şcoală; odată obţinut, Steagul Verde poate fi arborat numai timp de 2 ani (cu condiţia ca unitatea şcolară să se reînscrie în program în fiecare din cei doi ani), după care şcoala poate solicita reluarea procedurii de evaluare pentru reactualizarea titlului obţinut sau poate renunţa la program.
CORESPONDENŢA se trimite pe adresa:
Centrul Carpato-Danubian de Geoecologie (CCDG),
Str. Grădiştea Nr. 14, BL. 14, SC. D, AP. 36, O.P. 7, cod poştal 040946, sector 4, Bucureşti
RELAŢII DIVERSE VOR FI SOLICITATE PRIN:
- e-mail: ccdgro@yahoo.com
- telefon / fax : 031 410 35 24 (între orele 10.00-13.00)
- Site CCDG: www.ccdg.ro
- Telefon Preşedinte CCDG – 0740 966 038 (prof. dr. Cornelia Dincă)
Web-site-ul internaţional Eco-Schools: www.eco-schools.org
|